Sfârșitul regiei, începutul creației colective în teatrul european.The End of Directing, The Beginning of Theatre-Making and Devising in European Theatre

„Nu e doar o chestiune de estetică, nu e o „revitalizare” a practicilor avangardiste experimentale, este o schimbare în modul de producție, provocând/subminând ierarhia tradițională de putere în teatru.Francezul Joel Pommerat, germanul Armin Petras/Fritz Kater, românca Gianina Cărbunariu, ungurul Bela Pinter, spaniolul Rodrigo Garcia (Argentina/Spania/Franța), toți au în comun faptul că sunt deopotrivă dramaturgi publicați și regizori ai propriilor piese, toți (poate mai puțin în cazul lui Armin Petras) respingând constant diviziunea clasică dramaturg‑regizor. Creația lor dramatică este acuzată adeseori că nu respectă cerințele clasice ale pieselor de teatru (sunt „scenarii” cu potențial redus să fie puse în scenă în alte contexte regizorale). Dar ei nu sunt singuri: Pippo Delbono, Rene Pollesch, Oliver Frljic, Wojtek Ziemilski, chiar dacă nerecunoscuți ca dramaturgi, lucrează în mod constant pe propriile lor scenarii, în același fel în care dramaturgul rus Ivan Vârâpaev își montează propriile sale texte. Nu o fac într‑un context estetic experimental sau de performance art; dimpotrivă, se îndreaptă spre mainstreamul teatral, cel puțin unii dintre ei. Nu sunt autori, nu sunt regizori; sunt un nou tip de creator de teatru (într‑un fel, pe modelul realizatorilor de film, care evită povara unei auctorialități expuse). Diferența dintre modelul european al regizorului de teatru (înrădăcinat în lunga tradiție a teatrului de regizor din Europa continentală, și nu, așa cum a crezut Michael Billington la un moment dat, influențat de industria Hollywoodului) și noii creatori de teatru – care sunt și dramaturgi, și regizori ai propriilor texte – se bazează pe un dublu aspect. Acest aspect este legat atât de natura procesului de lucru (care se întemeiază pe un grad mai mare de actualitate în ceea ce privește tema și presupune că textul și performanța sunt întâmplătoare), cât și de modul în care acești creatori de teatru sunt legați de tradiție. Opinia lui Michael Billington privind apariția autorului de teatru în Marea Britanie are justificările ei – termenul de autor (auteur) a fost într‑adevăr inventat cu referire la controlul estetic total al cineastului asupra produsului cinematografic final (în contextul original al Noului Val francez). Teoria de film a anilor ‘60 a influențat în mod clar percepția spectacolului de teatru ca unitate coerentă (sau ca text, cum spune Avra Sidiropoulou în Authoring Performance: The Director in Contemporary Theatre , 2014) și a unui regizor ca autor. Dar lectura „tradițională” a regizorului-autor (sau autor de teatru) variază în Europa continentală și Statele Unite, iar diferențele sunt multiple. În versiunea europeană, formula funcționează adesea în interiorul  cadrului dominant al teatrului ca interpretare (Thomas Ostermeier e considerat autor), în timp ce, în SUA, ea este mult mai strâns legată de creația experimentală, iar uneori de performance art . De aceea, Rebecca Schneider și Gabrielle Cody – în Re:Direction. A Theoretical and Practical Guide , 2001 – consideră teatrul de autor ca fiind orientat către imagine, simbolic etc.; Robert Wilson se potrivește cu siguranță acestei descrieri, la fel și Richard Foreman și Meredith Monk, toți trei citați de Schneider și Cody printre autori . Distincția nu este, desigur, absolută: tradiția cea mai aclamată a teatrului belgian – Jan Fabre, Ivo Van Hove, Josse De Pauw, Jan Lauwers… – se hrănește din întrepătrunderea cu artele vizuale (și uneori cu dansul). Există un „model” – sau mai multe – al regizorului‑dramaturg? E vorba de o declinare specifică a teatrului postdramatic, sau de ceva mai mult? în ce măsură este această practică de lucru influențată de condițiile de producție în continuă schimbare – și îndeosebi de condițiile comisionate și de cerințele multor proiecte de anvergură finanțate de Comisia Europeană în ultimul deceniu (cum ar fi „Cities On Stage/Orașe pe scenă” sau „Vieți paralele/Parallel Lives – the 20th Century Through the Eyes of the Secret Police”)? În ce măsură, în teatrul de regizor din Europa continentală, practica în discuție este o formă de „revoltă de clasă” a dramaturgului prea puțin recunoscut împotriva figurii dominatoare a regizorului? În ce măsură ea instituie relații de lucru noi, mai puțin ierarhice, în interiorul acest teatru? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările posibile. În antologie noastră, abordăm figura tot mai pregnantă în Europa a creatorului/autorului de spectacol (regizorul‑dramaturg) și‑i chestionăm cum o anume genealogie, o raison d’etre  a lui, specificul acestui mod de lucru, aventura artistică a unora dintre exponenții săi marcanți și modul lor de a lucra intră în relație cu și influențează peisajul teatral general, deopotrivă din punct de vedere estetic și în ceea ce privește condițiile de producție.” (Iulia Popovici)

Cuprins:

Creația de spectacol.Sfârșitul regiei așa cum o știam /Duška Radosavljević

Persona, personal, public. Eseu despre autorii‑regizori maghiari / Andrea Tompa

Autori‑regizori. Exemplul francez / Jean‑Pierre Thibaudat

Autorii de spectacol, regizorul și teatru independent. Narațiunea fondatoare /  Iulia Popovici

Lumini și umbre sau cum să vorbim despre teatrul lui Joel Pommerat /  Mirella Patureau

„E partea cea mai frumoasă, să aperi idealismul până la capăt”. Interviu cu Rodrigo Garcia / Laurent Berger

Sylvain Creuzevault, astăzi și aici / Mirella Patureau

Povești și metapovești. Interviu cu Kornel Mundrucz. / Andrea Tompa

„Suntem pregătiți să părăsim teatrul, suntem pregătiți să rămânem în el?”. Interviu cu Wojtek Ziemilski /Iulia Popovici

„Textul nu mai este centrul teatrului”. Interviu cu Armin Petras și Fritz Kater /  Ciprian Marinescu

„Ești ceea ce ceilalți văd în tine”. Interviu cu Nurkan Erpulat / Ciprian Marinescu

„Sunt un fel de ghid într‑o pădure în care nu am mai fost niciodată”. Interviu cu Gianina Cărbunariu /Iulia Popovici

„Pentru mine, importantă e crearea unei experiențe”. Interviu cu Bogdan Georgescu / Iulia Popovici

„Orgoliul operei, nu al artistului”. Interviu cu Catinca Drăgănescu / Iulia Popovici