PETER SZONDI – Teoria dramei moderne (1880-1950)

Aşadar, în cele ce urmează, numai o anumită formă de piesă de teatru va fi desemnată ca „dramă”. Nu se încadrează aici nici piesele religioase ale Evului Mediu, nici istoriile lui Shakespeare. Cadrul de referinţă istoric ne cere să facem abstracţie şi de tragedia greacă, a cărei natură n-ar putea fi identificată decât într-un alt orizont. Adjectivul „dramatic” nu exprimă, în cele ce urmează, o calitate (ca în Grundbegriffen der Poetik de E. Staiger), ci desemnează numai „apartenenţa la dramă” („dialog dramatic”’= dialog într-o dramă). Spre deosebire de „dramă” şi „dramatic”, termenul „dramaturgie” va fi utilizat în sensul cel mai larg, pentru tot ce e scris pentru a fi jucat pe scenă. Iar când vom dori ca termenul „dramă” să fie înţeles şi el în acest sens, îl vom pune între ghilimele.

Cum evoluţia dramaturgiei moderne se îndepărtează de drama însăşi, studierea ei nu va putea fi realizată fără ajutorul unui termen constrastant. Iar cel care se prezintă astfel este termenul „epic”: el desemnează o trăsătură structurală comună a eposului, povestirii, romanului şi a altor specii, adică prezenţa a ceea ce s-a numit „subiectul formei epice” sau „Eul epic”.